Suflete pe ecran 🎬

Venus in Fur

„Life is a theatre set in which there are but few practicable entrances.”- Victor Hugo

A trecut ceva timp de când am urmărit un film care să nu aibă ca temă principală dragostea disperată a doi adolescenți, sau dorința nestăvilită a oamenilor după bani sau, desigur, veșnicile împușcături științifico-fantastice. Pur și simplu, când vrei să mergi la cinema ca tot omul, te izbești de cele mai bizare sau, la capătul opus, monotone titluri și planuri de acțiune.

Și cum se procedează în această situație? Se ia la puricat cu multă atenție prietenul IMDB. Și după răsfoirea a zeci de pagini îți atrage atenția un titlu precum „Venus in Fur”. Hm…o fi despre o curtezană? O fi despre zeița Venus? Verific câteva păreri și filmul ia nota de trecere. Pare „altceva”.

Și cum aștept intrigată, o melodie antrenantă, care duce cu gândul la atmosfera de circ, deschide scena filmului, iar pe străzile plouate se resimte o tensiune apăsătoare. Camera se îndreaptă spre o clădire veche de teatru care își deschide ușile telespectatorului și-l anunță „Audițiile pentru Venus înveșmântată în blană” au loc aici.

Vocea iritată a regizorului acaparează scena: „O astfel de persoană nu există! La vârsta Vandei, pe vremea ei, o femeie avea timp să se mărite, să facă cinci copii, să ia tuberculoză…era cu adevărat o femeie! Cele de azi parcă au zece ani și au inhalat heliu…”. În pragul teatrului se zărește o femeie blondă plouată, plină de mister și care privește întrebătoare regizorul afectat de faptul că nu găsește o actriță perfectă pentru rolul Vandei. Vulgar, neîngrijit și nepunctual, personajul blond pătrunde în scenă cu o avalanșă de cuvinte. Scuze, implorări, motive pentru care ar trebui să i se dea șansa de a o juca pe Vanda.

În cele din urmă, se prezintă regizorului: Vanda Jourdain. Și de aici, magia filmului se năpustește asupra telespectatorului și, timp de o oră și jumătate, nu îi va da drumul din mrejele sale. Filmul trece de la o extremă la alta, de la real, la ireal. Tinde să semene cu romanul lui Mircea Eliade „La țigănci”. Doar că, în timpul filmului, telespectatorul are momente de relaxare, de obișnuire cu scena, care dispar în doar câteva secunde și sunt înlocuite de momente pline de adrenalină și neliniște, căci nu va ști niciodată care va fi următoarea mișcare a personajului mistic Vanda.

Mai multe detalii nu pot da… aș strica plăcerea urmăririi filmului. Vă doresc vizionare plăcută și, dacă ați văzut filmul, ce părere ați avut?

 Sursa foto:  https://www.youtube.com/watch?v=OMY4PqehXMY

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s