Birdman sau dorința omului de a aparține eternității

„I wasn’t even present in my own life, and now I don’t have it, and I’m never going to have it.” – Riggan

Un titlu care captează atenția publicului și o îndreaptă către domeniul supereroilor Marvel. Cel puțin, așa s-a întâmplat în imaginarul meu, dar am fost plăcut surprinsă să descopăr cât de tare m-am lăsat păcălită doar de un simplu titlu.

Da, știu. Sunt în urmă cu filmele. Dar întotdeauna m-am maturizat mai greu decât cei din jur și, automat, descopăr „trenduri” în momentul în care ceilalți deja se plictisesc de ele. Dar hei, mai bine trăiești într-un trecut predictibil decât într-un viitor nesigur, nu?

Pe același principiu, mai mult sau mai puțin, se axează și personajul principal din film, Riggan. O fostă vedetă de cinema care dorește să se reafirme în ochii publicului, doar că de data aceasta nu se va mai ascunde în spatele unor camere de filmat, ci se va arăta vulnerabil pe scena teatrului St. James. Problema sa este vocea conștiinței care a rămas captivă în trecut și nu lasă loc unei noi cariere în domeniul teatrului.

Birdman este personajul care i-a adus faima lui Riggan și pilonul de care se agață mintea acestuia la fiecare piedică pe care o întâmpină înaintea premierei. Vocea supereroului pare că aparține unei entități străine lumescului, mai ales prin prisma faptului că în prezența ei Riggan capătă puteri fantasmagorice. Pe parcursul filmului însă, vocea se transformă mai degrabă într-o componentă a schizofreniei de care poate suferi personajul principal.

Întreaga dramă a actorilor din spatele cortinei se răsfrânge și asupra telespectatorilor și privitorul devine parte a încercării de depășire a trecutului și de îmbrățișare a noului. Granița dintre real și ireal este ștearsă în finalul filmului, odată cu gestul suprem pe care în întreprinde Riggan. Un gest pentru a-și rezerva prezența în eternitate.

„Despre ce vorbim, atunci când discutăm despre iubire?”

 

Sursa foto: https://www.posterlounge.co.uk/no604-my-birdman-minimal-movie-poster-pr618088.html

 

Reclame

2 gânduri despre „Birdman sau dorința omului de a aparține eternității

  1. Am citit recenzia si am ramas placut surprins. Am vazut si eu filmul,dar nu imediat ce a aparut,cred ca la un an. Un film artistic,destul de greu de inteles,multe semnificatii si sincer nu am vazut sa existe multe recenzii la acest film.
    Am aruncat un ochi prin blog si faci o treaba super buna. Abia astept noutati! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s